Stateam chiar acolo, privind in gol cu o urma de nepasare pe chip. Mi se putea citi in privire dorinta de a constientiza ceva... si totusi bucuria de a nu constientiza nimic. Stateam chiar acolo, nemaifacand diferenta intre realitate si vis. Nemaifacand diferenta intre iubire si ura. Intre viata si moarte. Doar stateam. Priveam... Eram absenta din prezent, trecut sau viitor. Eram undeva unde.. totul avea sens, dar nu eram consienta in aceasta lume ca de fapt traiesc in alta.
Doua lumi paralele. Doua vieti paralele. Aceasi eu. Traiam in doua lumi paralele in acelasi timp. De fapt in lumea asta doar existam. Traiam acolo... intr' un loc in care totul avea un oarecare sens.
"IUBIRE!" a fost primul cuvant care mi' a invaluit mintea care nu functiona de ceva vreme. Nu aveam habar de cat timp stateam acolo sau cat timp voi mai sta. Dar acest cuvant avea un rost. Nu il auzisem doar. Il simteam. Nu stiam ce simt. De fapt habar nu aveam ce inseamna iubire, insa sentimentul a fost cald si placut. Un sentiment rosu aprins, salbatic, cu o oarecare urma de negru. Apoi sentimentul devenea tot mai rece si mai intunecat. Acea "iubire" se transforma in durere. Nu mai intelegeam nimic. Nu puteam gandi nimic. Dar durea. Apasa. Vroiam sa se termine si nu stiam ce sa fac.. eram paralizata in lumea asta.
"Ura!" a fost al 2 lea cuvand care mi a invastat mintea. Si pe el il simteam. Era intunecat, rece, dar cu o urma de caldura trecuta prin el. Era negru. Dar el nu durea. Simteam o dorinta puternica de razbunare, evident, nesiind de existenta acestui cuvant, il simteam doar. Nu puteam face oricum nimic. Am continuat sa astept..
"FERICIRE!" a fost al 3 lea cuvant. Era cel mai pur si frumos sentiment dintre toate. Era cald si mai mult decat placut. Era roz la inceput. Apoi albastru. Apoi galben. era ce culoare vroiam de fapt. Era pur si simplu fericire. Nu era durere, nu era ura... dar era iubire. Nu am inteles de ci impreuna cu acest sentiment, iubirea nu durea, era ca prima oara cand am simtit' o, insa a ramas asa. Doar ca mult mai placut. Nu intelegeam.. ce era cu fericirea asta? Cat timp putea dura?
Si totusi.. ce rost aveam eu in lumea asta? Apoi mi am dat seama relativ ce se intampla. Toate sentimentele foarte puternice pe care le aveam in acea lume le simteam mai intens in lumea in care doar existam. Oare eu de acolo stiam de existenta mea de aici? Caci eu nu pot intelege.. Care eu? Eu cea care vad in ambele lumi. Eu cea care.. exist, traiesc... exist.
