Scapre. Evadare. Uitare. Nu gaseste nimic. Cand in sfarsit gasise o portita alba, si- a dat seama ca nu are cheia. Apoi a gasit zeci de portite albe, albastre, roz, verzi, dar nu gasea nici macar o cheie.
Cauta. Cauta in timp ce era la scoala si se presupunea ca ar trebui sa fie atenta la ceea ce se preda. Cauta cand ajungea acasa si se presupunea ca are anumite lucruri de facut. Cauta cand iesea cu prieteni, carora se presupunea ca trebuia sa le tina o oarecare companie. Si nu doar fizica. Cauta in zadar.
Absenta ei din prezent incepea a se accentua cu fiecare zi. Oamenii insepusera sa observe aceasta dereglare a comportamentului ei straniu. Absurd chiar. Nici macar ea insasi nu se mai placea prea mult. Incepuse sa fie pentru ea insasi chiar o companie nu tocmai placuta.
Aproape nimic nu mai era ca inainte, inafara iubirii ei pentru evadarile in are liber.
Acum totul insemna cautare si asteptare. Uitatul la TV era asteptare. Mersul la scoala era cautare. Iesitul cu prietenii era o oarecare asteptare si cautare in acelasi timp. Dormitul insa reprezenta scapare. Dar si asteptare. Asteptarea era mereu. Se saturase sa tot astepte. Nici macar nu stia ce astepta.
Dar pe langa tota asteptarea asta bizara, straina chiar, astepta sa treaca aceasta eroare de calcul.
Este prima oara pentru ea. E groaznic. S- a intamplat de multe ori sa se afle in situatii in genul asteia, dar niciodata precum acum. Acum e ridicol de enervant. Desi in sinea ei, in ea, si ea in sine se afla in starea asta, in exterior se purta ca si cand nu s- ar fi intamplat nimic. Uneori. Devenea putin ciudata si obositoare atunci cand se prezenta pe oriunde mergea doar fizic. Iar uneori parea atat de perceptiva, atat de interesata de subiectul discutiei pe care il purta cu diferiti oameni, insa, ea ii auzea, ii vedea, insa... nu intelegea nimic. Nu putea percepe cuvintele unul cate unul. Iar cand cineva spunea o fraza lunga statea cateva minute pentru a o analiza pentru a o intelege. Era pentru ea ca o noua limba. Un nou mod de comunicare.
Insa... ascundea atat de multe lucruri. Ascundea lucruri fata de parintii ei. Fata de prietenii ei. Fata de asa zisul el... Si chiar fata de ea insasi.
Era speriata la gandul ca ar putea fi indragostita. Nu vroia asta. Se lupta cu aceasta constructie gramaticala in fiecare zi... "NU VREAU, NU VREAU, NU VREAAU!"
Acum el ii provoca rau. Mult rau. Il vedea alaturi de alta fata, si vedea gesturi ep care el facea si cu ea, si era insuportabil. Era pentru ea... ca spirtul pe rana deschisa. Insa doar ustura, nu curata. Spirt pe rana deschisa ar fi fost daca ea ar fi parasit locul asta. Totul. Atunci chiar ar fi fost spirt pe rana deschisa. Dar ceva o retinea... nu stia exact ce... dar stia ca e o mare stupizenie.
Ii era asa dor sa fie singura si in mintea ei, cum era si in exterior. La o prima vedere puteai spune ca e genul de fata cretina fara probleme. Prietenii ei chiar o credeau cretina si chestii de genu. Ea insa era fericita... mai bine sa o creada mult mai cretina decat e, decat sa o considere mai inteligenta decat e. Era oarecum multumita de ea. Era destul de inteligenta incat sa isi dea seama ca daca mai sta pe langa el va avea de suferit si suficient de cretina incat sa nu plece. Suficient de inteligenta incat sa stie ca nu va avea o relatie serioasa cu el si ca el nu o va iubi niciodata, dar suficient de cretina incat sa spere asta. Indeajuns de inteligenta sa inteleaga ce se intampla si indeajuns de cretina sa se prefaca ca habar nu are si sa se minta in continuare...
Din nou, prinsa in propriul sau joc de a iesi din joc, incerca sa gaseasca acum cheia protitei albe din fata ei, care aproape striga la ea: "Deschide- maa! Nu ai habar ce te asteapta pe partea cealalta a usii!" ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu